Ecouri de liniște

Arad, 2016


Ne-nserată zi

Pierdut prin universuri paralele
Pluteam pe-ale științei înspumate valuri,
Cocoțat eram sus printre stele
Pustiu înlăuntru, pe-afară cu lauri.

Era noapte și fuiorul de raze stelare
Dormea înghețat, netors și-ntristat.
Nimic nu voia să-mi aline amarul
Totul părea un nonsens. Eram dezolat.

Deodată-un fior de dulce-alinare
Spre inimă mergând o-ncălzea
Și-un gând ce-mi venea din afară:
„Prefă-ți noaptea-n zi!” în taină îmi șoptea.

De-atunci căutare îmi este viața.
Noi sensuri și noi disperări îmi apar,
Cele clădite cu râvnă-n afară
Prea-ncet sucombă și prea-ncet dispar.

O adiere de vânt subțire eu mereu aștept
În inimă să fiu rănit de Dragostea divină
Lăuntric, tot Universul să-L primesc,
Noaptea să-mi fie ne-nserată zi-lumină.

11.09.2016


Melchisedec

Venea Avram cu-ntregul trib biruitor,
Cu luptători viteji și bogății alese.
Era al tribului smerit conducător
Oștile regilor prădalnici le-nvinsese.

Un preot, rege-al păcii, îl opri deodată
Cu pâine și cu vin și binecuvântare
Melchisedec – fără de mamă, făr-de tată
Preînchipuia o preoție veșnică, netrecătoare.

Preotul cel după rânduiala lui Melchisedec
Și nu după cea a lui Aaron și a leviților
La plinirea vremii venit-a printre noi
Ca Domn, Arhiereu și Împărat al împăraților.

13.09.2016


Taica Petru

Sfârșit de secol nouăsprezece:
Un spic de aur apăru
Sub soarele de vară
Din Cer și din pământ el se născu
Și Petru îl chemară.

Erau opt spice în mănunchi
Iar el, flăcău, la oi ajunse
Și le păștea și le mulgea
Iar noaptea stelele pătrunse.

Era un dincolo ce-l fascina
Iubea pământul, dar voia a ști
Ce taine fi-vor mai presus de stele
Și-un frate teolog porni a-l lămuri.

Sens nou lăuntricu-i primea
Lumini și lumi în sine se iveau
În liniște și pace se ruga
Făgăduințe aspre se nășteau.

Din munte la pustă viața îl mută.
Prunci și soție și semeni și ogoare
Cu grijă sfântă le iubea și ocrotea
Era blândețe, bunătate și candoare.

Trăi războaie și colectivizare
Și-atinse vârsta senectuții.
Avea doar un răspuns la orice întrebare,
Doua cuvinte: „Știe Dumnezeu!”
Și el era bunicul meu.

29.08.2016


Buna Vestire

Vestire bună din cer pe aripi de înger ne-a venit
„Te bucură!” Miresei celei pure i-a grăit;
„Fie mie...!” au fost cuvintele ce lumea au schimbat
Faptura înnoirea a primit, genuni și cete s-au cutremurat.

Trebuit-a Domnul mii de ani s-aștepte o fecioară
Atâta de smerită, pe care îngerii, încă din Templu, o aflară,
Un crin trimisu-i-a prin Gavriil și slovele de taină pline:
„Bucură−te cea plină de har, că Domnul e cu tine!”

Rugul aprins nu-l mistuia Cuvântul cel de foc,
„Purtând pe Cel ce poartă toate”, pe Marele Prooroc.
Început al mântuirii noastre s-a făcut Fecioara
Aducând, în iarna lumii, din Ceruri, Primăvara.

Rămase pân-la Ceruri de-a pururea Prea-Pură
Și Născătoare și Fecioară, Măicuța noastră bună;
Din infinitul Cosmos, Părintele, din zările aurii,
Pe umeri și pe frunte, Miresei, trei stele-i dărui.

27.08.2016


Athos

Albastrul mării unduite admiram
Într-o călătorie spre trecut mergeam
Vaporul încărcat cu zeci de pelerini
Era-nsoțit de pescăruși blajini.

Emoția-ntâlnirii cu un sfânt pământ
Înalță mintea spre-un ferice gând:
Ce minunate suflete aicea s-au jertfit
Mucenicie albă, prin nevoințe, au primit.

Mari mănăstiri vedeam scăldate-n soare
Ne vor primi cu har de dulce sărbătoare
Cu sfinte liturghii și sfinte privegheri
Cu sfinte moaște, cu icoane sfinte și cântări.

Părinți ce par veniți din secole trecute
Senini, candizi și cu priviri smerite
Ne-ascultă cu blândețe și ne sfătuiesc
Merinde pentru Viață ne împărtășesc.

14.09.2016


Eghina

În 1994:
Pe Marea Egee în croazieră lunecând
O dâră albă înspumată în urmă se scria
Ciorchini de oameni veseli se bronzau cântând
Uitând de griji, toată suflarea se distra.

Deodată-n portavoce un glas străin rasună:
„Pe Eghina, la mănăstire, la Nectarie dacă vreți,
Un grup de patruzeci din toți de se adună
Mergând din port cu autocarul, așezământul să-l vedeți”.

Construit-au paraclise și biserici trei sute șaieșcinci
Cu hram de sărbătoare pe fiecare zi din calendar,
Dar când ajuns-am la mănăstirea dintre stânci
O nestemată catedrală primiră ochii-n dar.

Chilia Sfântului cu obiecte ce le puteai atinge,
Mormântul de marmură ce-a inimă bătea,
Racla cu Sfinte Moaște ce-Mpărăția o ajunge
Ne învățară toate, pentru o oră, prin ceruri a zbura.

15.09.2016


Meteorele

Stânci uriașe levitând, de-albastrul cerului atrase
Cu nimica semănând din tot ce-am mai văzut
Având strălucitoare flori pe vârfuri neumbroase
Uimire și-ncântare ne stârniră. Păreau de necrezut.

Ce fel de aripi trebuit-au primii să aibă ca să zboare
Cei ce-n glastra piscului sădit-au frumoase mănăstiri,
Ce forțe nevăzute, ce dorințe de foc sau ce ardoare
I-a îndemnat și i-a-ntărit să se jertfească pe psaltiri?

Din înălțimi albastre făr-de margini, Unimea cea în Trei
Văzându-le-ndrăzneala de a-și dori ale Împărăției case
Le-a ușurat povara sfântă, pe Duhul coborând în ei
Și până astăzi, făr-de scripeți și funii, și făr-de plase
Mai sus de Meteore îi ridică, prin Har facându-i dumnezei.

18.09.2106


Strugurele

Din bob nu numai dulceața savurăm
Sau translucida-nvelitoare o privim,
Mai mult de-atâta contemplăm,
Programul de zidire-l iscodim.

Apă și săruri ce via din pământ aduce
Ca sevă, prin tulpină, coarde și lăstari,
Prin ciorchine și codițe-n boabe o conduce
Dulceața și sâmburele ca destinatari.

Cu ce inteligență se formează pulpa
Și cum sâmburele, prin codiță,
Primește multiple informații ADN,
La fel ca toate boabele din viță?

Din sâmbure o noua vie poate să răsară
Sau din butaș, purtând aceeasi zestre:
viața ce informația de la Viață o primește,
Iar Vinul și cu Pâinea, spre Cer, ne sunt ferestre.

19.09.2016


Gheron

În vechea lui chilie tămâiată
De ani de zile, parcă neștiut
Bătrânul se trezi deodată:
Miezonoptica având-o de făcut.

O lumânare de la candelă aprinse
Ce raze blânde pe icoane proiecta;
Dulceața rugăciunii îl pătrunse,
Iar inima de jar îi devenea.

Deodată, o lumină ca de soare
Pe fața lui curată străluci;
Cuvintele din rugăciune încetară
Și paramanul nu îl mai simți.

Trecură clipe, poate ore-n șir
Pân-ce glasul clopotelor a sunat
Și revenind Gheron, ca din beție,
Slăvind, spre Sfânt Pristol el a plecat.

20.09.2016


Pomul

Un pom dintr-o mirifică livadă
Cu rădăcini bine înfipte în pământ,
Dar cu coroană mult prea crudă
Dorea să își rodească rodul sfânt.

Se nevoia coroană bogată să își crească
Priviri de rugăciune spre cer el ridica
În lupta nevăzută cu norii de răbdare
De ceva vreme, cu hotărâre, se lupta.

Picuri de raze selenare pe frunze scânteiau
Când fapte ale dragostei inima-i făcea,
Dar încă bogăție de Soare nu primeau;
El încurcat de sine-și, odihnă nu avea.

Atunci, la pomul cel înalt de care asculta,
Cu ochii-n lacrimi, sfaturi ziditoare a căutat:
„Mândria e de vină, iubite al meu frate!
De vei avea smerenie, la-ntâia-nviere tu vei fi chemat.”

21.09.2016


Metanoia

dumnezei, chemați suntem, prin Har să devenim
Acum, nu după moarte, când fi-va prea târziu.
Acest deziderat ne este urgență și scandal
Deranjând comoditatea lumescului om viu.

Dacă eshatonu-l așteptăm acum, nu mâine
Schimbarea radicală prin metanoia o s-o urgentăm;
Așezarea pe Cale-o s-o râvnim făr-de-amânare
Și-o luptă îndârjită, cu hotărâre și curaj, o să luptăm.

Ținta ne este suprafirescul, ce depășește lumea:
Mare scandal al rațiunii să crezi vederile cerești.
Din nou scandal: să părăsești comori și obiceiuri
Și-n spovedanie, urâciunea sufletească s-o vădești.

„Și fiul și-a venit în fire” - e-un Everest de metanoia;
Firescul omului e împlinirea firii-ntru-asemănare,
Prin epectază, treptele harului urcând spre infinit,
Iar nous, organ al contemplației
și al Dumnezeirii receptare,
Reabilitare primește-n omul ce pentru lume-i răstignit.

23.09.2016


Porunca iubirii

„Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul!
Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi!”
(Ioan 13,34)
Este porunca iubirii și este cea mai mare dintre ele
Ca-n inimi, de Dragostea Divină, noi să fim răniți.

De fapt, nu-i o poruncă sau un ordin, unul de tip cazon,
Ci este invitație sau chemare la fel ca-n fericiri
Pe care, dacă, în totalitate și din inimă, o s-o-mplinim,
Cu „Iubește și fă ce vrei!”, am fi feriţi de rătăciri.

„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu,
pentru că Dumnezeu este iubire.” (1 Ioan 4,8)
„El ne-a iubit întâi pe noi
şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire.” (1 Ioan 4,10)

„Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul,
pentru că dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,7)
Şi această poruncă de la El avem:
„cine iubeşte pe Dumnezeu
să iubească şi pe fratele său.” (1 Ioan 4,21)

24.09.2016


Ieroschimonahul și pescărușul

Într-o chilie din stânca însorită
Un venerabil isihast se nevoia;
Parcă uitat de lumea de aici
Frumoasă rucodelie-mpletea.

Un ucenic avut-a și-a plecat,
Iar el în rugăciunea-i ne-ncetată
Privea albastrul liniștit al mării
Și-un pescăruș veni la el deodată.

Avea în cioc un colț de pâine
Ce l-a adus bătrânului în dar;
Cu-adâncă mulțumită și uimire
Din ochi îl petrecu în zboru-i aviar.

A doua zi n-a mai venit la el,
Dar în a treia, un pește i-a adus.
N-avea cu ce să și-l găteasă și atunci,
Cu sare, la uscat, bătrânul și l-a pus.

Și-n fiecare zi de-atunci-nainte
Pescărușul cu-n dar îl vizita
Și nu pleca de lângă pustnic
Când antimisul pe piatră îl vedea.

Până-ntr-o zi, când din chilie
N-a mai ieșit bătrânul să-și ia darul...
Miresme negrăite în aer se simțeau,
Iar pescărușul, rămânând, îi priveghea altarul.

26.09.2016


Bucuria

Fericita întristare pare-un paradox
Cât încă ne dorim plăcerile lumești.
Când încercările ce vin le asumăm
Vom fi noian de bucurii duhovnicești.

Bucurie sufletească nu putem avea
În timp ce simțurile se desfată:
Voluptatea cu-ncercarea nu se potrivesc
Bucuria cu plăcerea nu e aliată.

Tristețea este patimă și boală,
Iar leacul Bucurie se numește
Primit prin darul Euharistiei
Ne vindecă și ne odihnește.

9.10.2016


Reverie

„Stăpâne Doamne, Tu ești milostiv
Sufletul meu te-a cunoscut”,
În lume pentru mine ai venit
Chenoză și-Nviere Te-ai făcut.

Aici ești și acum, pentru-ntreaga fire
Din Sfânt Potir Biserica-ntrupezi;
Ești și-n Treime și ai coborât și-n lume
Țărâna prin iubire s-o transfigurezi.

Fără Tine eu nu mai vreau să fiu
Ești aer, ești cer senin și ești Lumină
Ești bucurie veșnică și nerostită taină
Ești Universul Viu și-a Raiului grădină.

Prea mult am rătăcit în bezna vieții
De-acum mă țin de Tine dulcele meu Mire
Fiindcă nu vreau să Te mai pierd nicicând
Prin mila Ta aș vrea sa fiu în veci cu Tine.

9.10.2016


Întoarcere

De ce-ai plecat de lângă mine
Odor neprețuit al sufletului meu
Tu, numai Tu, îmi ești Iubire
Mi-e atât de greu, atât de greu...

Nu am știut a prețui cum se cuvine
Atâtea daruri câte am primit
Credeam că le-am agonisit prin mine,
Dar prin cercări, Tu m-ai trezit.

Am început vorbirea cu Tine-n rugăciune
Și alinare și vindecare Te-ai făcut,
Viața mi-ai schimbat printr-o minune
Lacrimi amare-n bucurie-ai prefăcut.

Dar Te-am pierdut de scurtă vreme
Și-o veșnicie mi se pare c-a trecut
Eu știu că vei veni-napoi la mine
Fiindcă Tu ierți pe vameșul căzut.

Tu-aștepți pe fiul cel rătăcitor
Să se întoarcă și să fie iarăși viu
Iubirea Ta de Tată este nesfârșită;
Eu nu mai vreau să-Ți fiu argat, ci fiu.

Căință am, dar ispășire pentru toate
Nici de-aș trăi matusalemic
pentru canoane nu ar fi de-ajuns;
Tu ești Lumina ce-l scoți din întuneric
Pe cel căzut și-ntors cu sufletul străpuns.

14.10.2016


Timpul

Timpul străbătut aici îmi este: trecut sau viitor,
Prezentu-mi este punct și punctul e nimic.
Măcar secunde de Lumină de-aș avea
Prezentul meu s-ar dilata și aș vedea cât sunt de mic.

Pentru sfinți prezentul este Veșnicie.
Încă de-aici și-acum printr-o curată viețuire
Reușit-au să zboare peste-ale naturii legiuiri
Și să câștige, ca răsplată, Împărăteasca locuire.

Istoria se desfășoară în timpul fizic, astronomic,
Dar Veșnicia, al cărei prezent e fără de sfârșit,
Simultan trecutul și viitorul le privește...
În acest fel proorocii - vedere-înainte-au dobândit.

18.10.2016


Suferința fără vină

Din ochișorii mânzului neînțărcat
Lacrimi tăcute lin se prelingeau,
Căzuse și-un picior și-a fracturat;
Trebui-va împușcat, ne lămureau.

Ne frământau întrebări nenumărate:
De ce ființe fără vină și plăpânde
Atâta de curate și atât de delicate
Trebuie să sufere asemenea osânde?

Dar copilașii care suferă atrocități
Sau boli, războaie sau înfometări
Pentru ce păcate datorează plăți?
Și astfel siliți, ajunserăm la cugetări.

Un răspuns am primit, pe nevorbite:
Domnul armonia universală va restabili
Doar când toate păcatele lumii fi-vor ispășite,
Multe dintre ele de nevinovați copii.

Domnul răsplătește cu răsplată divină
Pe Iovii ce pentru El vor suferi nevinovați,
El fiind modelul - Suprema Suferință fără vină -
Solidaritate făcându-Se, cu cei ce cu păcatele-s legați.

20.10.2016


Albina

Un zumzet matinal de transparente aripi
Urma un zvon de dulce, spre-nălțimi;
De nuntă împodobită cu dalbele-i cununi
Se veselea în raze pădurea de salcâmi.

La mii de nunți florale, în viața lor de-o vară,
Tainicele chemări, albinele le-au onorat;
Prinos de dulce printre flori aflară
Și stupul devenea tot mai bogat.

Surprinsă pe-o petală când vizita o floare
O albinuță din stupină s-a destăinuit:
„Akedia - din vlăguire o prefacem în ardoare,
Râvnă și silință prin hărnicie-am dobândit.

Fagurii îi umplem și puietul îl hrănim,
Regina o-ngrijim și pază asigurăm,
Iar pentru stup, noi viața datorăm.

Plăcerile humei ne sunt necunoscute,
Ne rugăm, ne bucurăm, muncim
Și ca martirii, pentru frățietate ne jertfim.”

25.10.2016


Dobândirea

Multe morale și etici bântuie prin lume,
Dar nu pe-acelea Biserica ne-nvață.
Biserica îndumnezeirea ne-o gătește,
Prin Har, să trecem de la moarte la Viață.

„Teoria păcatului” ne este conșientizare,
Dar nu alungă din noi întunecimea.
Lumina lăuntrică ne este transformare
Când inimile noastre vor primi Treimea.

Fi-vom mai înduhovniciți, nu mai morali,
Când pe Hristos în noi Îl vom sălășlui;
Acolo unde-i Fiul și Tatăl deopotrivă este,
Astfel, deodată și Duhul Sfânt vom dobândi.

4.11.2016


Izgonirea din Rai

Adam și Eva știau că-i bună ascultarea,
Iar neascultarea-i rea și la pedeapsă duce;
Ei, mai târziu, săvârșind neascultarea
Mai limpede au înțeles necazul ce-l aduce.

Gustând din pom căzut-au în pedeapsă
Neascultând opreliștea lui Dumnezeu;
Pedeapsa învățându-i mai temeinic, prin cercare
Că bine e s-asculți, iar să n-asculți de El, e rău;

De-aceea „al cunoştinţei binelui şi răului”
Pomul din mijlocul Grădinii fusese botezat;
Și nu Domnul, ci diavolul i-a izgonit din Rai,
Din contră, Hristos în Eden pe tâlharul l-a băgat.

Protopărinții un singur păcat au săvârșit
Pe când tâlharul mulțime de păcate grele,
Dar el, tâlharul, în Rai, -nainte de apostoli a intrat,
Minune ce dă nădejde mântuirii tale și a mele.

(Adaptare după „Omilii la Facere”
ale Sf. Ioan Gura de Aur)

11.11.2016