Prin nopți de visare

Arad, 2017

Iubirea mă cheamă

Cu brațele-ntinse balanță
Iubirea mă cheamă.
Ca-n soare privind, nu o văd;
mi-e noapte și ziua-n amiază,
Lumina din ochi mi-a fugit.
O lacrimă-ngenunche-n pridvor,
icoana straveche cuvinte jelește.
Pe-a cerului nor pregustare,
inima-altar așteaptă sărutul nestins.
Mirida și vinul, ale zborului piste,
potir închinat între stele arzând.
Mirul miresme așterne în vise,
fluidul angelic, al nunții veșmânt.
Mă caută-n adâncul pierzării
Candela de Lumină izvor;
inima-n Har mi se scaldă,
Iubirea mă poartă spre Sine în zbor.

18 ian. 2017

Remember Ioan Alexandru

Crucea în Înviere mă-nalță săgeată,
prin versul îngemănat din psaltire;
Întreg Universul tresare din moarte
când imnuri de slavă izvorăsc din Iubire.

Vulcan și cutremur și fulger, deodată,
recitând bucuria pe vârfuri alpine;
Miresme de crini și lapte-n şiştar
aprind în chilia de sânge suspine.

Zbor curățat prin pâine și vin,
aur lămurit de raze divine;
Lumina lină așteaptă chemarea,
adeverind mărturia frângerii de sine.

28 ian. 2017

În inimi Potir

Deșertare întru noi S-a cuprins
Necuprinsul,
smerenie și sens renăscând temelia;
Purificarea de foc prin cruce se-nalță,
biruința vieții
câștigă din nou veșnicia.
Minciuna de veacuri sădește căderi,
prin toate încercă-a fura ridicarea;
Adevăr, botez și pahar
- schimbare a firii,
iar moartea în Domnul aduce-Nvierea.
Raze solare
logodesc al pământului rod:
spicul de grâu împlinind
plecăciune
și boabe de struguri
- în inimi Potir,
Biserica-n suflet, prin Har rugăciune.

1 feb. 2017

Din timp în veșnicie

Pierdut,
cu sufletul plecat departe,
alerg prin îngustimi aprinse;
ocolul, peste aștri și-napoi pe Tera,
îmi deslușește
ale undelor chemări încinse.
Năvalnice furtuni
ființa îmi rănesc,
văpaia mă topește și
la picioare-Ți curg.
Un labirint de-ntoarcere
îmi rourează, cu-al cerurilor picuri,
înveșmântarea de amurg.
Văzduhul îngână armonii de ciocârlie,
în zbor de îngeri conducând venirea
- din timp în veșnicie.

7 feb. 2017

O inimă nouă

Prin Tine călătoresc înspre Tine,
cărările nopții
în rugăciune străbat – priveghere;
aștept al luminii argint,
privesc oglinda stelară
pe-a ferestrei vedere.
Plângând, durerea toată
prin mine o simt,
bucuria întru Tine îmi crește chivot;
înăsprire vitează
cu aripi de sânge,
altar de jertfă - neardere de tot.
Metaniile-și roagă ale psalmilor boabe,
nenumărate grăunţe
în spice de rouă;
buze de laudă
prefac țărâna în Slavă,
din Cer se ivește o inimă nouă.

8 feb. 2017

Prin nopți de visare

Prin nopți de visare - în zbor,
spre metafizice zări,
plin de căință,
cu ochii uimirii privesc
mai presus de lucirea stelară,
cum îngeri, cu glasuri de raze,
Liturghie slujesc.
Cu teamă sfântă-mi tremur adâncul,
flori de jar miros a tamâie curat;
heruvic, epicleză,
în potirul vieții se-aprind
din Lumina ce pe Sine jertfire S-a dat.
Picături de sânge pe frunte-I răsar,
când durerea din mine îmi duce;
pe-al Soarelui disc
îmi doresc a fi așteptat
pentru nunta cea dulce.

10 feb. 2017

Pe aripi de iubire

Din munte-n Capernaum,
venirea,
pe plaiuri dogorânde și senine,
îmi răsplătește
durerea miilor de pași,
cu fericiri și har și slove sibiline.
Prin Cale,
voirea din lepră sloboade,
nesilă și milă, iubire - atinge.
Credință mai presus de fii
sutașul vădește,
prin cuvinte, porunca departe ajunge.
În casa inimii a Te primi nu-s vrednic,
iar sluga tot eu sunt
și boala mi-o știi;
chemare prin cuvinte de îngeri să-mi dai,
pe aripi de iubire
aș vrea să mă ții!

11 feb. 2017

Dreptul Simeon

În umbra anilor
de adânci tăceri,
când inima urcă prin sine etern,
din pietre se-aud armonii de vioară,
ale strunei ascunse cuvinte aștern.
Cascadă-n Lumini,
de nimeni văzută,
de sute de ani Simeon aștepta;
întâmpinarea
sclipire în ochi recunoaște,
slobozire de rob
de la Prunc își dorea.
Simeon proorocește:
prin suflet
sabie îi va trece Fecioarei -
a Fiului Cel Unul-Născut răstignire!

13 feb. 2017

Toma

Trecerea Luminii
transparența-nsenină,
așteptarea - ziua în noapte lungește;
prin Tine, ușa-ncuiată
- materie dezbrăcată de sine -
se înnoiește.
Frica se-ncuie
și-n Geamăn naște-ndoială,
degetul martor
în semne de cuie apasă;
dojana, floare de taină,
în inimă doare,
fără clintire,
pentru vecie - propovăduire aleasă.
Înțelesul trăit
adeverește mereu;
Toma suspină și mărturie ridică:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

14 feb. 2017

Zbor peste tot

Zbor peste tot:
între minte și inimă ființa-mi zăresc,
răscolesc prin lăuntru-mi eul străpuns;
de sus, cu-o rază de soare pe ape cobor,
oglindă mă-ntorc,
iar sufletu-mi rămâne fără răspuns.
Te caut.
Răsărituri nu văd în pădurea de gânduri,
se taie al Duhului șuvoi dintre Cer și adânc;
înspre inimă îndrept rătăcirea-risipă,
în sânge îmi scald neputința și plâng.
Un cuget deasupra de gânduri zvâcnește,
prin zenit,
cărare de Viață făptura străpunge;
inima surâs de copil înalță-nspre Tron,
prin eter,
euharistic la Tine se-ajunge.

15 feb. 2017

În lanuri de grâu

În lanuri de grâu,
arcuit sub soare,
secer tristețea din mine în spic;
fulgere-mi trec
prin lăuntric suspin,
strămoşeşti cântări de jale-mi ridic.
Fecioare, cu funii de paie,
în snopi mă încing,
cu spice în plete,
cununa îmi cresc;
miridă de-as fi, să mă pună-n potir,
prin Tine, Doamne,
o fărâma de Cer
să respir.

16 feb. 2017

Ștéfan și Saul

De Tine-n timp să mă ascund,
mi-este cu neputință:
-întunericul, ca stele-n diamant,
Îți e lumină;
-în gânduri mă citești prin conștiință;
drumul îngust,
spre ale Tale dintru ale Tale,
mă alină.

Prin cerul deschis, Ștéfan
pe Tatăl și pe Fiul zărește;
De veacuri, istoria se curge în dojană,
jertfa de prooroci cuvinte împlinește,
iar zborul luminii
neprihănirea emană.
Pietrele, afară din cetate,
de Ștéfan se zdrobesc;
Saul, de noul veac, noroiul fariseilor păzește.
Din inimă de sfânt cuvintele iertării izvorăsc:
„Nu socoti aceasta, Doamne!”
Iar mai apoi, pe drum,
Lumina pe Saul îl orbește.

20 feb. 2017

Paharul se umple

Prin nori, peste mare,
spre sfinte tărâmuri,
din marginea nopții, Rusalii străbat;
lăcrimarea de suflet
pe piatra în miruri scăldată,
îmi conduce ființa mai sus,
într-un spațiu curbat.
Intrarea-mi din arșiță-n fire
pârâul Cedron depășește, dintre măslini
printre veacuri cobor.
Noaptea mă strânge,
printre raze de lună privesc,
adiere de vânt subțire
străbate în piept - al visului dor.
O Voce blândă, îngenunchiată, mă-ndeamnă:
„pune-n pahar căderea-ți de-o viață!”
și-ndată, paharul se umple.
Lacrimi de sânge spre Tatăl,
durere și jertfă pe Față:
„nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!”

21 feb. 2017

Să nu îmi fi fost în zadar...

Cetatea, -n ziduri,
înconjoară mister,
străluminare în vecinătate de Har;
astăzi doresc să îmi văd,
în câmpul spectral,
întregul – ce-mi vuiește neclar.
Corabie pe valuri
mă clatin în vânt,
sunt și tare și slab în capcana de timp;
glasul umbrei
vorbește de mine, râzând,
în reci disperări mă înghimp.
Doamne, topește-mă
și întreg toarnă-mă iar,
și mă cheamă, pe valuri,
la Tine să vin!
Doamne, mi-e frică
să nu îmi fi fost în zadar...

22 feb. 2017

Lăsați-l să vină la Mine!

Copilul,
mugur în boală,
durere de mamă,
de sub scuturi celeste lăsat – lăcrimare;
vârtej de zile-nfrânte
înecând rugăciune,
noaptea în noapte
își trece prin visuri amare.
Sufletul plâns în icoană,
mâinile Cerul ajung,
Maicii Luminii grija de copil o închină.
În somn, copilașul Împărăție trăiește,
prăbușit în sfială,
cu o năframă legată în mână.
Două inimi zdrobite năframa dezleagă,
la picioarele Împăratului,
tremurând, se aștern.
- Lăsați-l să vină la Mine, e fiul Meu!
Prin Mine, ferice trăi-va mereu.

23 feb. 2017

Stâlpnic în ceară

În stâlp de ceară fitil mă aprind,
printre sfere de miruri visare ridic;
rodire senină
din moarte scăpare,
urcușul spirală să nu-l interzic.
Timpul măsoară înălțimea-mi văzută de Sus,
răbdarea
din clipe în ani mă petrece;
în ceară mă ard și doru-mi veghez,
mântuirea de-adâncuri genunchii să-i plece.
Stâlpnic în ceară,
coborâre de foc,
topirea - urcare-n azur înmulțește.
Ucigașul, cu viclenie, mă-mbie
cu aripi de ceară să zbor.
Albina un fagure pentru suflet clădește.
Ceara din stâlp se termină,
dar flacăra nu mi se stinge;
cu fagurele-n zbor, purtat pe aripi de înger,
la-Nviere nădăjduiesc a ajunge.

25 feb. 2017

Picătura de plâns

Picătura de plâns mă încape
cu totul rotund întru sine;
sufletul chinuit,
între logică și ultimul cer,
din pustiire în revelație vine.
Duhul m-așteaptă
în golul de spații:
prin ne-iubirea de sine – a fi ce nu sunt.
Dorința-nspre crucea de aripi vibrează,
- lepădare din
universu-mi mărunt.
Rostirea se-ntoarce
ca-ntre oglinzi,
cuvântu-mi din Cuvânt decriptează;
sens nou, înscris în
sirul de inimi râvnit,
ce-n nevăzut se așază.

26 feb. 2017

Vecernie la Morisena

Amurg zugrăvit peste ceasul de seară,
iertarea ivește Luna și stele veghează;
Psaltirea, în graiuri de toacă,
de veacuri, verset cu verset tămâiază.

În candelă picură lacrimi de jertfă,
mintea în inimă sărbătoare ascunde;
silința tăcută în noapte suire culege,
ecoul lăuntric cu Har să-l inunde.

Morisena - de îngeri în trup - chinovie,
Lumină Lină de robi slobozire;
răsărit de-Nviere, prin veacuri odihnă,
Sfântul Procopie pe veci ocrotire.

27 feb. 2017

Din vid în cuvânt

Lunecând printre taine,
pe hârtie aștern
ale timpului treceri din vid în cuvânt;
rostirea de sine
din clești evadează,
o șoaptă de înger îmi este alint.
Îmi aud al inimii glas
pe calea ce-o străbat înspre mine,
minunea pogorârii de Duh, călăuză,
îmi deschide izvorul luminii de sine.
Cu braţe întinse
spre adâncul de Sus,
mă simt purtat în eterne mistere;
din rugul de har
unde moarte nu e,
Logosul Sfânt, în fărâma-mi de suflet,
dă slovei putere.

6 mar. 2017

Cutreierând lăuntric

Cutreierând lăuntric
iscodesc a botezului făgăduită Unire.
Scrutez pustiul... de început,
liniștea venirii, și parcă,
de nicio amintire nu sunt încăput.
Tăcerea despre mine cuvinte ascunde;
căutarea prin beznă
îmi tulbură tainiţa firii.

Totuși găsesc o esență de Har
- într-un punct -
în ungherul iubirii.
Vulcan de raze, dinspre mine-nspre mine,
ca la-nceput de Lume,
punctu-mi erupe: din latență - vecie.
Viața, din nouă ceruri concentrice,
trezirea inundă,
pe-a sufletului boltă o cruce de stele răsare
și-aud ale-Nvierii acorduri
- de veșnicie.

10 mar. 2017