Nesfârșita zare

Arad, 2016

Împărtășire

Astăzi am îmbrățișat Cerul.
Ce mic era Pământul!
Am înotat norii,
M-am întâlnit cu Luna,
Mi-am înstelat fruntea,
Am văzut Lumina:
Lumina Soarelui Dreptății.

04.08.2016


Secularism

Din vechea biserică de țară
Un vaiet răsună disperat.
Au dezgolit-o și pe dinafară
De gardu-i din strămoși păstrat.

O paște-acum mistrețul din pădure
Și toată via ce-o ținea în viață
Din rădăcină a-nceput să fie smulsă;
Nevie rămânând a noastră viață.

Vom plânge-amar când fi-va prea târziu,
Când lumea-ntreagă în marasm va fi,
Călăuzindu-ne spre-ntunecatele ei temple;
Pe nori veni-va Judecata și lumea-o va sfârși.

19.08.2016


Ocara ca și lauda

Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda,
Iar paguba ca și câștigul?
Tu multă bucurie din necaz iți vei lua,
Dacă acestea două, în cuget îți vor sta.

Așa grăia cândva un Avvă
De îngeri nevăzuți înconjurat;
Avea un tron și-o cruce în inima-i smerită:
Pe tron ședea Hristos,
Iar el, pe cruce, atârnat.

21.08.2016


Chip şi-asemănare

Un chip primit-am, e cel din veșnicie,
E chipul Celui Unu ce Tatăl L-a născut,
Iar prin Adam, primitu-l-am ca dărnicie,
Să arătăm ca Fiul Său cel nefăcut.

Împărătescul nostru chip e-un dat
Fără ale noastre virtuți sau vrednicii.
De-aceea se cuvine cu adevărat
Asemenea cu Fiul să ne silim a deveni.

De ne va fi ușor sau foarte greu urcușul
De Duhul să nu ne despărțim nicicum,
Căci Harul este cel ce-arată Luminișul,
O Ființă în trei Fețe ne va fi nouă Drum.

21.08.2016


Două lumi

În două lumi deodată viețuim:
Într-una de țărână și de lux
Pe care nebunește-o prețuim
Și-ntr-alta de Lumină-n care,
Dezorientați, orbecăim.

Născuți aici în astă tină
Suntem înștiințați tendențios
Că numai soarele creat ne e lumină,
Feriți fiind – în mod insidios –
S-aflăm de Dragostea divină.

Până-ntr-o zi când - ca din întâmplare
Veni-va-n noi o rază de Lumină sfântă;
Ca Har de bucurie - sau ca o încercare
Să ne aprindă luminile lăuntrice de nuntă
Și să-ncălzească inima cugetătoare.

Atunci și ochii metafizici se deschid.
Pâinea și Vinul fi-ne-vor aripi zburătoare;
Iar omul înnoit, purtând un alt veșmânt,
Cu râvnă înălțându-se spre nesfârșita zare,
Va fi mai mult în Cer decât pe-acest pământ.

22.08.2016


Coliba

Vedeam un munte și un vârf golaș,
Vedeam și norul de Lumină luminând,
Ce lumea-n raze-gânditoare o scălda,
Din Cer o diafană gingășie coborând.

Natura-ntreagă dănțuia înmiresmată,
Miresme minunate de nouă ori celeste,
Păduri și păsări și izvoare, ca-ntr-un cor,
Cântând cântare Celui Care Este.

Dintr-o colibă mai apoi - un pustnic a ieșit,
Curmându-mi visul pe care nu îl meritam,
Spunându-mi că aceasta-i doar arvuna,
Știind în Duh ce mult răpirea o doream.

- De vei rămâne aici cu mine în pustie,
Colibă ridicându-ți în astă vastitate,
De vei răbda mulți ani de-acum-nainte
Rugându-te și mulțumind de toate,

De-ți vei lua pe umeri grele nevoințe,
Nu vei cârti, ci vei cânta și vei slăvi:
Veni-va-n tine o tainică putere,
Iar jugu-ți de pe spate ușor va deveni.

În viața ta neliniști nu vei mai avea.
O bucurie smerită în Dragoste tu vei trăi.
Plină de Har va deveni întreaga ta ființă,
Iar norul de Lumină cu tine-n veci va fi.

23.08.2016


Conștiință?

Sub raze de soare dogorând,
Mulțimea furioasă adunată
O adulteră în mijloc aducând
Cu pietre ar fi vrut-o moartă.

Venit-a și Stăpânul printre ei
Spunându-le cuvintele ce-i apăsase,
Ei prunci fară de pată nefiind,
Piatra s-o ia - conștiința nu-i lăsase.

Dar, peste-un timp sus, pe colină,
În Logos vină negăsindu-se deloc,
Tot ei si noi - de-ntinăciune plini -
Moartea-I pe lemn am acceptat pe loc.

24.08.2016


Scara

Urcușul spre Cer pe nouri sprijinit
Mă fascina, dar nu-l vedeam,
Lăuntric înghețat și îndărăt pășind
În loc să urc, mai mult mă scufundam.

Neghine, buruieni învârtoșate
În lanu-mi de grâu am tot plantat,
Iar treptele treizeci, ce ne-au fost date,
Niciuna, dar niciuna n-am urcat.

Nu vreau, nu vreau să plec de-aici
Fără ca urcușul să-l pornesc,
Dar am aflat că Dragostea-Lumină
Trebui-va cu silință s-o găsesc.

Cu ochi de inimă sclipirea-I să o văd,
Cu-o rază iarna din mine s-o dezghețe,
Împreună mergând pe Cale - 'nainte să pășesc,
Urcușu' către Cer - pe mine să mă-nvețe.

25.08.2016


Vino

Vino, lumină adevărată,
Vino, viață veșnică, taină nerostită,
Vino, comoară făr-de nume, chip neînțeles,
Vino, lumină ne-nserată și bucurie nesfârșită!

Vino, ridicare a multora căzuți,
Vino, 'Nviere, așteptare neînșelătoare,
Vino, Cel Ce nu poți fi văzut și nici atins,
Vino, nume mult dorit și mult milostivă alinare!

Vino, bucurie veșnică, cununa mea neveștejită,
Vino, Tu, atât de mult dorit de chinuita mea viață,
Vino, suflarea, dorirea și mângâierea nesfârșită,
Vino, bucuria, slava și înmiresmata mea dulceață!

(Adaptare după Rugăciunea Sf. Simeon Noul Teolog)

27.08.2016


Smochinul

Era trufaș în coroană și în frunze
Dar roade nu dădea defel;
Nici când Împăratul îi ceruse
Smochine nu făcuse pentru El.

Atunci pe loc o ascultare aspră
Primi a face, și-a făcut-o 'ndată,
Frunzele 'și uscă și îi căzură,
El roadă nemaidând vreodată.

Mulți s-au mirat și se mai miră încă
Poame cum ceri, când nu e vremea lor,
Cum osândești făptura, părelnic, fără vină,
Scoțând-o pe vecie din rândul viilor.

(Tâlc a lui Vasile Voiculescu, din „Mântuirea smochinului”):
Sochimul cel mândru n-a voit,
Prin ascultare, minunea rodirii să o facă;
Atunci o altă ascultare: a uscării
Fu nevoit să o 'mplinească 'ndată.

10.09.2016


Ridicare

Dintr-o prăpastie de vise reci
Pe stânci de nea m-am cățărat,
Nu se vedeau pe nicăieri poteci,
Plângeam, dar n-am fost disperat.

Ochi nevăzuți cu aripi infinite
Mă 'nconjurau și eu mă 'mbărbătam,
Nu eram singur pe cărări zenite,
O Dragoste prea mare eu simțeam.

Prăpastia și neaua căldură s-au făcut
Iar visul nevisare dulce-a devenit.
Lacrimi de rouă ochii mi-au umplut
În dalbă bucurie fusesem odihnit.

13.09.2016


Năzuința

Privit fiind din înălțimea zorilor adânci
O negrăită întristare în raze sure se vădește,
„Nu pentru suferință te-am făcut, copile!
Coboară-n tine și cu putere năzuiește!”

Toate ce-ncerc se prăbușesc strivite-n cale,
N-am tihnă și-n mine vijelii se războiesc,
Dar nu vor izbândi, ne-nvins voi fi de jale,
Cu crucea-n suflet va trebui să biruiesc!

Din florile ce în grădina vieții infloriră
Pe una cu petale de îngeri și de sfinți,
Udată fiind cu ploi de har și de lumină,
O cheamă Năzuința și e putere-n biruinți.

16.09.2016


Primăvară

De ce nu vii la mine, Primăvară,
Să-mi înflorești din nou gândirea?
A florilor grădină milenară
Ești tu, ce-nveselești privirea!

Te caut. În iarna-mi nemiloasă
Ce-mi viscolește lugubrele trăiri,
De mult, diamantina mea crăiasă,
Te-aștept să-mi ștergi din amintiri.

O clipă am crezut că o să vii
Să-mi sorbi durerea din suflare,
Fiindcă a ta absență, vreau să știi,
Ce mult lungește-a mea iernare.

Te-am așteptat din lună-n lună
Și încă te aștept oricât ar fi,
Fiindcă rabdarea și nădejdea,
Cu ajutor de Sus, nu vor pieri.

Cândva, petale de albastre raze
Se vor deschide-ntr-o cunună,
Pe fruntea-mi cea brăzdată de-așteptare
Va fi o Primăvară cu Soare și cu Lună.

25.09.2016


Văzduh

Privind colinele-nflorite
Și crestele scăldate-n giuvaere,
Un dor nestăvilit de înălțime
Îi prefăcea dorința în putere.

Trecuseră mai multe vremi și vremuri
De când fără de aripi a zburat,
N-a vrut în simpla sa smerenie
Să-L ispitească pe Cel Îndurat.
***
Văzduhul era clar și pletele-i zburau,
Iar îngerii-l purtau pe aripi sfinte.
De mulțumiri n-a prea avut răgaz
Că și ajunse la frații cei doriți de peste munte.

28.09.2016


Credința în minuni

Noi nu mai credem în minuni,
Știința și logica ne sunt temei,
Iar când evidentul e de netăgăduit,
Crispați - aducem explicații de atei.

Dacă materie organizată-apare
Ca la-nceput de Lume, din nimic,
Aducem aparate de înregistrare
Și-apoi, ne-nțelegând, tăcem chitic.

Din chipul Părintelui Arsenie Boca
La Semlac, într-o casă de creștini,
Miruri necurmate și-nmiresmate
Izvorăsc din ochii lui sfinți și blajini.

Și alte sute, poate mii de fapte minunate
De înălțări, dispariții și zboruri prin văzduh
Și multe vindecări și proorociri neexplicate
Cuvioșia Sa le săvârșea - pe toate-n Duh.

28.09.2016


De ce-am uitat?

Atât de multe-n viață ne-au fost folositoare,
Chiar dacă ne-au bucurat sau ne-au rănit,
Sculptate-s toate-n suflet întru memorare,
Dar vai! La multe dintre ele cheia-a ruginit.

De ce-am uitat ale copilăriei nopți de vară,
Cu cer senin si stele ce-n galaxii se adâncesc,
Cu luna ce pe luciul apei raze argintii coboară,
Cu jocuri, cântece și datini ce veacuri povestesc?

De ce-am uitat armonioasele vibrații tinerești,
Când noi iubeam tot ce există și răutate nu găseam,
Când lumea-ntreagă îți dorești s-o cucerești,
Să te avânți în ea ca într-o simfonie de balsam?

De ce uitat-am clipa, când am ajuns părinți,
Cu prea frumoase visuri, ce poate s-au plinit?
De ce uităm să mulțumim pentru atâtea biruinți,
Pe care Domnul, cu multă bogăție, ni le-a dăruit?

De ni se cere să-napoiem ce fără merit am primit,
Ne întristăm, ne revoltăm, și suferim, și nu uităm;
Sau poate da, și-atunci, deodată, ca treziți din morți,
O nouă viață cu aripi de-Nviere căpătăm, ca să zburăm.

29.09.2016


Libertate

O libertate ne-nfricată vom avea,
Când zi și noapte, fără de-ncetare,
La tainele ieșirii noi vom cugeta,
Spre Cel Fără de Ani făcând cărare.

Suprema Libertate este a Golgotei!
Atunci nimic și nimeni nu mai poate
Să te-ngrozească, nici cu răstignirea,
Că mucenicii câștigă veșnica cetate.

30.09.2016


Liniștea

Nu liniștea cea fără sunet
Sau a confortului și-a bogăției
O caută neliniștita noastră fire,
Ci-naltele tăceri ale veciei.

Liniștea pe care s-o căutăm
A sufletului este, nu a humii,
Cu Cerul împăcare ni se cere să avem
Ca început al curățirii și-al lepădării lumii.

Treapta de sus a liniștirii este isihia,
Viteazul zbor spre Cer al bărbăției,
E contemplație și rugăciune,
Extaz, răpire și pregustare-a-Mpărăției.

8.10.2016


Toamna

Prin viile copilăriei mele veseli alergam,
O ceată mică de copii vioi și-mbujorați;
Cu aroma dulcelui ciorchine ne-mbătam,
Cântam și ne jucam și ne aveam ca frați.

Atât de multe coșuri de struguri străvezii
Cules-am sub soare autumnal cu blânde raze
Și încă mulți ne așteptau pe frunze ruginii,
Visând la jertfa teascului și-a noii ipostaze;

Ipostază pe care orice boabă din vie și-o dorea:
Prin jertfa ei – prefacere-n Potir a deveni.
***
De-acum, de când în toamna vieții am ajuns,
Dorința unui bob de strugure o am ca vrere;
De gingășia devenirii în inimă să fiu pătruns,
Să am curajul jertfei în Domnul, spre-Nviere.

18.10.2016


Funii de foc

Lumina cea gândită a ochilor trecând
Prin sticle fumurii și vag rotunde,
Străfulgerare se făcea în cel venit plângând,
Călătorindu-i cugetul prin sine, în secunde.

Năpraznice furtuni îi răscoleau trecutul,
Simțea năluci vorbite ce n-ar fi vrut să plece.
Deodată, Lumina îi cuprinse și sufletul și lutul,
Ușurare devenea, ne-nțelegând ce se petrece.

Strigat cu dragoste pe nume, s-a uimit;
Voit-a să-și spună cu suspine a inimii durere,
Dar nu mai reuși, căci sfântul renumit
Știa-nainte care îi este îngândurata vrere.

Prin funiile de foc ce ochii lor legară,
Arsenie Boca, sfântul, comunicare-a devenit.
Un Duh de pace, cel venit simțise cum coboară
Și liniștea-i cuprinse lăuntricu-nnoit.

22.10.2016


Maria Magdalena

Dis-de-dimineaţă la mormânt mergând,
Maria Magdalena piatra ridicată o găsi;
Că Domnul ar fi fost furat, presupunând,
Îngrijorată, s-anunțe pe Petru și pe Ioan, fugi.

După ce mormântul gol cei doi l-au cercetat,
Au plecat, iar ea, plângând, cu gândul la Iisus,
Părelnic, un grădinar văzu și L-a-ntrebat:
De Tu L-ai luat, spune-mi, te rog, unde L-ai pus?

Îl vedea dar nu-L recunoștea pe Cel ce-a-nviat,
Nefiind o înviere c-a lui Lazăr, în trupul de țărână,
Era de nerecunoscut cu trupul cel transfigurat,
Un trup de Înviere, nesemănând cu Rabi de la Cină.

Când El pe nume o strigă, abia atunci L-a cunoscut,
„Rabuni!” exclamă și voit-a a-L atinge, dar zisu-i-a Iisus:
„De Mine nu te-atinge, că încă la Tatăl nu M-am dus”,
Iar ea, fugind la ucenici,
„pe Domnu' L-am văzut” le-a spus.

29.10.2016


Emoție de toamnă

Cad frunzele peste tăcerile adânci,
Acoperind tristețile ce dăinuie în mine.
Valuri de gânduri se lovesc de stânci,
Căutând cu strășnicie ființa să-mi domine.

Cobor plângând lăuntricele-mi trepte
Și-o altă inimă – a sufletului – o-ntâlnesc,
Ce Sfinte Liturghii Cerești dorește să asculte;
Cu ea, în raze de Tabor, slăvind, eu mă unesc.

De-acuma, omul din afară un aliat având,
Este Nădejdea ce din adâncuri te ridică,
Cu aripi de necreate energii zburând
Și îndrăznind, nu va mai fi muncit de frică.

5.11.2016

Comentarii